LA MULȚI ANI, CNU!!!

Numai eu știu cum m-am simțit când după 8 ani în care am sărbătorit zilele liceului meu acolo, lângă el, anul acesta nu am mai putut din cauza facultății care a primit o aură negativă în ochii mei că a îndrăznit să mă facă să nu mă duc la al doilea concert Taxi, după cel de anul trecut, tot de zilele liceului. Vă dați seama de acestă combinație inedită: trupa mea iubită cântând în liceul meu iubit….în timp ce eu făceam proiecte la 200km distanță. Și uite așa se strâng regretele, unul câte unul și ajungi la o vârstă și într-un moment în care te uiți în spate și vezi un lung șir de regrete. Puteai să le eviți, dar lumea în care ai trăit te-a obligat să faci ce trebuie, nu ce îți dorești.

Dar să las tonul melancolic și să urez LA MULȚI ANI liceului meu drag! Au debutat zilele lui (146 de ani) cu atât de așteptatul concert Taxi (Doamne-ajută să devină o tradiție și să mai am șansa să asist la așa un eveniment ). Am auzit că a fost un concert foarte frumos, mai ales că Taxi a venit cu Imnul CNU pe care îl postez mai jos. Vizionare plăcută!

Ne citim data viitoare!

Crăciun fericit!

Fiindcă de mâine plec la țară și nu o să mai am conexiune de internet (ceea ce, nu credeam că o s-o spun, e o ușurare), vă urez de azi un Crăciun fericit! Sper să petreceți timpul alături de cei dragi, să aveți zăpadă (deși sunt slabe șanse din câte am auzit), să beți ceva fierbinte, să mușcați puțin dintr-o bucată de șorici, să citiți o carte bună și să nu vă lipsească sticla de cola de pe masă . Sărbători fericite!

Greg Laswell

Este mai mult decât un simplu cântăreț; este un adevărat artist. Melodiile lui se apropie atât de mult de perfecțiune încât atunci când le asculți nu mai ai nevoie de nimic altceva și simți că ai putea sta la nesfârșit cu căștile în urechi, cu ochii închiși și cu mintea și sufletul undeva departe, într-o altă lume unde viața are muzică pe fundal, ca în filme…muzica lui Greg Laswell. Postez aici doar două dintre melodiile lui, poate cele mai frumoase, urmând ca voi să le căutați pe celelalte; pentru că merită!

Ne citim data viitoare!

PS: am pus la legături, în dreapta, un site foarte simpatic și util atunci când aveți nevoie de un moment de relaxare în lumea asta stresantă. Site-ul se numește Rainymood.

Iarna mea

Fericire…

Fericirea pentru mine se materializează în familie, iubită, prieteni și, nu în ultimul rând, în iarnă! Pentru mine este mai mult decât un simplu anotimp, o simplă convenție stabilită acum mii de ani, simple zile trecătoare și de gheață. Pentru mine iarna este viață. Este speranță, râsete, fapte bune, mângâieri, iubire! Iarna înseamnă un nou început, noi planuri, noi visuri făcute cu spatele lipit de sobă și privind fulgii de nea. Fulgii puri, ușori, calmi, fără graba de a ajunge jos; așa cum ar trebui să fim noi toți, oamenii. Să stăm și să privim cerul, să plutim ca niște fulgi. Sincer, avem atât de multe de învățat de la iarnă: cum totul se încetinește când e plin de zăpadă și gheață – mașini mergând încet, oameni pășind ca niște copii care fac primii pași; liniștea care parcă se așază odată cu ninsoarea; sărbătorile care într-adevăr ne fac mai buni. Iarna ne învață că putem visa, că putem spera, că putem fi niște copii. Ați observat că în acest anotimp, mai mult decât în celelalte, avem voie să fim copii? Să ne bucurăm, să ne batem cu bulgări, să râdem și să țipăm fără un motiv anume, fără să ne oprească nimeni și nimic.

Știu că această dragoste a mea pentru iarnă vine de la bunica. Ea care a păstrat atâția ani tradiția în familie. Ea care voia ca de Crăciun să fie totul perfect, să scăpăm de orice grijă, să oprească timpul în loc. Și a reușit de fiecare dată! Cum pot uita soba fierbinte, mâncarea din plin, geamurile cu flori de gheață, aleea ninsă, bradul împodobit, cadouri, cozonacul făcut de mamaia. Și noi toți, strânși în jurul aceleeași mese. Masa mică, din lemn, la fel de când mă știu, care a fost martora atâtor și atâtor râsete. Masa pe care s-au desfăcut atâtea portocale, pe care s-au spart atâtea nuci, pe care au stat cănile cu vin fiert. Totul pentru a ne simți noi bine. De aceea nu o să uit niciodată Crăciunul la țară și de aceea iubesc eu atât de mult iarna. Pentru că iarna a fost și este anotimpul meu de vis. Din aceste zile am cele mai frumoase amintiri, cu luminițe, zăpadă, dulciuri și cola.

Așa că iarna nu trebuie privită ca un anotimp înghețat, fără viață, ci din contră. Paradoxal, iarna are cea mai multă căldură! Și oamenii, în același timp, oferă cea mai multă căldură sufletească. Oameni care fac cadouri, care iartă, care își fac atâtea planuri de Anul Nou. Ei visează! Și nu contează dacă acele visuri se vor împlini. Contează că încă speră, încă au încredere într-un viitor mai frumos. Și toate astea datorită fericirii aduse de iarnă.

Ce este fericirea, s-au întrebat filosofii? Este câte una pentru fiecare; iar pentru mine fericirea este iarna alături de toți cei pe care îi iubesc.

Taxi feat. R&D – NonStop

Iată că s-a lansat în sfârșit noua piesă și noul videoclip Taxi. Încă o dată îmi dau seama de ce Taxi e trupa mea preferată de când a apărut (1999): are ritmuri frumoase, versuri originale, o voce unică și videoclipuri interesante și bine gândite. Sincer acum, nu știu ce să iubesc mai mult la NonStop: melodia sau videoclipul. Ambele! Dan Teodorescu a reușit iar să adune multe vedete, Răzvan și Dani sunt simpatici în postura de cântăreți, iar versurile sunt foarte inspirate. Ce mai, iubesc NonStop trupa Taxi. Vizionare plăcută!

A Dangerous Method (2011)

Îmi cer scuze că n-am mai scris cu lunile despre subiectul care ar trebui să mă preocupe cel mai mult pe blogul acesta și anume „filmele”. De când sunt în București, am văzut destule filme la cinema. Și chiar nu se compară cu vizionatul acasă. Bine, mă duc doar la filmele care merită, filme pentru care îți poți dedica două ore dintr-o zi. Iar unul dintre acestea este A Dangerous Method.

Un film lansat vineri în România, deși el a tot rulat prin cinematografele din străinătate și pe la diferite festivaluri importante, ceea ce ne mai arată încă o dată, cu părere de rău, că nu prea e profitabil să lansezi „filme de gândit” în țara asta. La noi e profitabil să lansezi Twilight, Real Steel și alte filme ținute la categoria A doar de bugete uriașe și actori cunoscuți.Dar să trecem peste.

A Dangerous Method este în același timp o dramă și un film biografic. Astfel, spune o poveste reală, cea a relației încurcate dintre Jung și Freud și pacientei lui Jung, Sabina. Aceasta din urmă face progrese uimitoare în lupta cu boala ei și reușește să devină una dintre importantele minți pe care le-a avut psihanaliza. Tot în acest film vedem ruptura dintre Jung și Freud și drumul pe care fiecare alege să meargă mai departe. Nu este nevoie să ai prea multe cunoștințe despre cei doi (elementele de bază ar trebui știute de toată lumea) pentru că totul îți este explicat în film. Aflăm cum privește fiecare psihanaliza, care sunt principalele lor idei. Foarte interesante sunt discuțiile dintre personaje, lungi, elaborate, pline de idei importante despre oameni și modul în care aceștia gândesc, mai ales cei care suferă de nevroză.

Este explorată într-un mod destul de liniștit sexualitatea, singura imagine mai brutală fiind plesnitul Sabinei peste fund. Deși este interzis celor sub 15 ani, filmul este unul destul de cuminte față de ce putea ieși din povestea lui Freud, cel preocupat atât de mult de sexualitate.

Regizorul este David Cronenberg mai puțin cunoscut mie, deși am citit numai cuvinte de laudă la adresa lui. Freud este jucat de Viggo Mortensen, probabil cel mai cunoscut din acest trio. Jung e jucat de Michael Fassbender, iar Sabina de Keira Knightley. Keira reușește să-i eclipseze pe cei doi prin povestea dramatică a personajului ei. Sincer, cred că face rolul carierei, mai ales prin jocul atât de real din prima jumătate a filmului.

În concluzie, A Dangerous Method trebuie văzut neapărat (tot o să ruleze de acum încolo) pentru că reprezintă o gură de aer vitală într-o mare de filme proaste.

Detalii, păreri, cronici, trailer și altele, pe Cinemagia:

A Dangerous Method

Ne citim data viitoare!

Morgan Page feat. Greg Laswell – Addicted

După ce ați auzit prima dată o melodie, ați avut senzația că viața voastră fără ea a fost cam lipsită de culoare…și de sunet? V-ați întrebat vreodată cum de ați trăit fără să o fi ascultat? Ei bine, așa mă simt eu cu melodia de față. Superbă. Auzită în Grey’s Anatomy. Fără cuvinte.

Ne citim data viitoare!

Ceva interesant

[S6] Raul Samaritean

Când aveți timp, citiți aceste 8 pagini interesante; că doar la facultate nu facem doar lucruri plictisitoare . Și dacă vă interesează cartea în întregime, se numește Descifrarea comportamentului uman, scrisă de Hans Eysenck și Michael Eysenck. Lectură plăcută!

The Script – Nothing (Live at Aviva Stadium)

The Script a devenit de cam jumătate de an una dintre trupele mele preferate. Și aici postez o melodie de la un concert extraordinar, un concert model. Sper să îi văd și eu vreodată live pe acești băieți, pentru că merită; de altfel, sper să postez cât mai curând lista cu artiștii străini la concertele cărora vreau să ajung. Urmăriți până la capăt filmulețul pentru că n-o să regretați. Și pentru că tot vorbeam la psihologie socială de părerea lui Gustave Le Bon că toate mulțimile sunt rele și dăunătoare, iată dovada care îl contrazice: o mulțime încântătoare!

Ne citim data viitoare!

Despre fericirea mea

Despre fericirea mea…că doar nu pot vorbi despre fericirea altora, deoarece este un lucru mult prea intim. Cred că fiecare om are fericirea lui iar teoriile cum că toată viața alergăm în căutarea ei și nu o găsim, cum că de fapt ea nu există, mi se par niște prostii. Fericirea există și nu este doar un lucru, o persoană sau o întâmplare. Ea poate fi orice din viața noastră și se poate schimba în altceva în orice moment; sau întreaga noastră viață poate fi o „fericire”.

Eu am momente (că aici am vrut să ajung cu toată filosofia mea de copil) când conștientizez atât de bine fericirea din viața mea. Atunci îmi dau seama că a fost mereu acolo, lângă mine, pas după pas, însă doar în acel moment am putut-o vedea. Și fericirea mea este însăși viața mea: familie, prieteni, oameni pe care îi iubesc și îi respesc și care fac același lucru pentru mine, sănătatea, credința, amintirile și viitorul. Și în acele clipe în care realizez că am atâtea lucruri pentru care mulți ar tânji, simt nevoia să mulțumesc unei puteri divine că mi-a oferit atât de mult. Puteți să spuneți că vorbesc prostii, dar sunt sigur că toate lucrurile minunate n-au putut veni la întâmplare, din neant. Mulțumesc pentru viața mea, pentru că știu că n-aș merita atâtea. Când alții n-au prieteni, eu mai îndrăznesc să mă supăr pe ei; când alții plâng toată viața după o familie, eu tot nu realizez cât de norocos sunt cu părinții mei minunați, cât de norocos sunt că bunica m-a făcut om. Știu că sunt orgolios, nervos, egoist și de aceea trebuie să mulțumesc mai mult și mai des pentru viața mea.

Scuzați articolul ăsta. Faptul că nu am un jurnal mă îndeamnă să mai scriu aici eu pentru mine. Știu că pe mulți nu vă interesează postarea asta, că e prea personală, că e plină de o filosofie de carton (dacă o pot numi așa), așa că vă rog să mă iertați.

Ne citim data viitoare!